sâmbătă, 8 noiembrie 2014
joi, 6 noiembrie 2014
sâmbătă, 25 octombrie 2014
New edge of my life ... Bucharest
Am sa incep aceasta postare prin a-mi cere scuze fata de cititorii mei pentru faptul ca nu am mai scris de mult si de "puturosenie" de care am dat dovada. Am cel putin un an de cand nu am mai postat, dar in seara asta mi-am dat seama de acest lucru. Stiti cum e cand ai un job solicitant si nu mai faci nimic decat acasa si munca. But in this evening i got my inspiration because i have a muse. Si cum nimic in viata asta asta nu poti face sau realiza ceva fara o muza sau un ideal, am decis sa va scriu cateva randuri. Dupa perioada plecarii mele de la Iasi si intoarcerea in orasul natal (Focsani), m-am simti "goala". O sa ma intrebati de ce? Cand am revenit la Focsani, am revenit cu gandul de a face ceva, something for me and my town, dar bineinteles socotelile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ. Dupa ascensiunea mea incredibila la Iasi, am avut un declin (foarte mare) la Focsani. Am mers pe premiza ca, daca m-am descurcat intr-un oras mare, la Focsani o sa fie floare la urche. Wrong!!!! A fost de 10 ori mai greu, de ce? Din simplul motiv ca in orasele mici se merg pe alte criterii, profesional vorbind. Am realizat ca in orasele universitare ai mai mult de izbanda pentru ca au mai multe de oferit, chiar daca cerere e prea mare si trebuie sa platesti chirie. "Supravietuind" cum am stiut eu mai bine acasa, m-am decis sa plec la Bucuresti, din cauza sistemului. Acolo toata lume se cunoaste cu toata lumea si daca taticu sau mamica nu lucreza intr-o institutie fie ea publica sau nu, nu ai sort de izbanda. Asa am ajuns eu in Bucuresti, cu bani imprumutati pentru 3 luni de chirie. Aici mi-a suras norocul si iaca'ta asa am ajuns eu sa lucrez pe fonduri europene. Moment in care toata lumea a inceput din nou sa ma bage in seama si sa-mi reiau "faima" dupa care am tanjit atata vreme. Moment in care ti se scarbeste de cei ce te-ncojoara. Why? Pentru ca doar in momentul cand esti down realizezi niste lucruri iar in cei 5 ani si ceva de Iasi nu am simtit acest lucru pentru ca eram tot timpul up si toata lumea ma cocolosea pentru ca aveau un interes. Cand am ajuns acasa, imi pierdusem din "faima" si functii si eram tratata la fel ca ceilalti de varsta mea care nu au facut nimic in viata, au stat pe banii parintilor si nu sunt in stare la 25 de ani sa-si faca niste banale "ochiuri" (oua). Si bineinteles chestia asta te irita cand vezi cu cine esti pus laolata. Cand tu ai 25 de ani, cu ani in spate de munca si studiile finalizate la buget, pe banii statului, adica ai invatat si muncit in acelas timp, nu ai " rupt" barurile pe tocuri de 15 cm, pentru ca esti prea mandru si ai un tel, acela de a ajunge cineva, pe cont propriu. Eeee si aici alta poveste. Trebuie sa ai cate un sut in fund ca sa te trezesti si sa mergi mai departe, ca de, asa-i natia romaneasca si nu numai. Intr-un final am ajuns la Bucuresti in urma unor examene, pe care bineinteles le-am luat cu brio, asta asa, ca sa nu-mi pierd din modestie :))). Un pic de umor nu strica. Si uite asa, draga cititorule, telefonul a inceput sa zbarnaie ca altadata. V-am pupat si ne auzim data viitoare, la urmatorul meu articol.
Am sa incep aceasta postare prin a-mi cere scuze fata de cititorii mei pentru faptul ca nu am mai scris de mult si de "puturosenie" de care am dat dovada. Am cel putin un an de cand nu am mai postat, dar in seara asta mi-am dat seama de acest lucru. Stiti cum e cand ai un job solicitant si nu mai faci nimic decat acasa si munca. But in this evening i got my inspiration because i have a muse. Si cum nimic in viata asta asta nu poti face sau realiza ceva fara o muza sau un ideal, am decis sa va scriu cateva randuri. Dupa perioada plecarii mele de la Iasi si intoarcerea in orasul natal (Focsani), m-am simti "goala". O sa ma intrebati de ce? Cand am revenit la Focsani, am revenit cu gandul de a face ceva, something for me and my town, dar bineinteles socotelile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ. Dupa ascensiunea mea incredibila la Iasi, am avut un declin (foarte mare) la Focsani. Am mers pe premiza ca, daca m-am descurcat intr-un oras mare, la Focsani o sa fie floare la urche. Wrong!!!! A fost de 10 ori mai greu, de ce? Din simplul motiv ca in orasele mici se merg pe alte criterii, profesional vorbind. Am realizat ca in orasele universitare ai mai mult de izbanda pentru ca au mai multe de oferit, chiar daca cerere e prea mare si trebuie sa platesti chirie. "Supravietuind" cum am stiut eu mai bine acasa, m-am decis sa plec la Bucuresti, din cauza sistemului. Acolo toata lume se cunoaste cu toata lumea si daca taticu sau mamica nu lucreza intr-o institutie fie ea publica sau nu, nu ai sort de izbanda. Asa am ajuns eu in Bucuresti, cu bani imprumutati pentru 3 luni de chirie. Aici mi-a suras norocul si iaca'ta asa am ajuns eu sa lucrez pe fonduri europene. Moment in care toata lumea a inceput din nou sa ma bage in seama si sa-mi reiau "faima" dupa care am tanjit atata vreme. Moment in care ti se scarbeste de cei ce te-ncojoara. Why? Pentru ca doar in momentul cand esti down realizezi niste lucruri iar in cei 5 ani si ceva de Iasi nu am simtit acest lucru pentru ca eram tot timpul up si toata lumea ma cocolosea pentru ca aveau un interes. Cand am ajuns acasa, imi pierdusem din "faima" si functii si eram tratata la fel ca ceilalti de varsta mea care nu au facut nimic in viata, au stat pe banii parintilor si nu sunt in stare la 25 de ani sa-si faca niste banale "ochiuri" (oua). Si bineinteles chestia asta te irita cand vezi cu cine esti pus laolata. Cand tu ai 25 de ani, cu ani in spate de munca si studiile finalizate la buget, pe banii statului, adica ai invatat si muncit in acelas timp, nu ai " rupt" barurile pe tocuri de 15 cm, pentru ca esti prea mandru si ai un tel, acela de a ajunge cineva, pe cont propriu. Eeee si aici alta poveste. Trebuie sa ai cate un sut in fund ca sa te trezesti si sa mergi mai departe, ca de, asa-i natia romaneasca si nu numai. Intr-un final am ajuns la Bucuresti in urma unor examene, pe care bineinteles le-am luat cu brio, asta asa, ca sa nu-mi pierd din modestie :))). Un pic de umor nu strica. Si uite asa, draga cititorule, telefonul a inceput sa zbarnaie ca altadata. V-am pupat si ne auzim data viitoare, la urmatorul meu articol.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)